Tara De Dinicolo De Negura
Între cer şi apă
Umbrele amurgului sosesc din depărtare
În locul unde timpul devine spaţiu
Pe crestele cenuşii ale fagilor
Împărăţia sălbăticiunilor e plină de frică şi de tăcere
Pământu-i ca cremenea
Tata munţilor, Călimanu'
Se suie pîn la nouri
Pe-o gură de Alb Pîrău
În afar dă lume vie
Să-ncureze, să vîneze
O biată lighioaie
Dă prin codrii cei pustii
O vinit la moartea ii...
Soare ce luceşte-n ochi şi se răsfrînge-n suflet
O înmărmurire de pământ
Desface-o poarta a cerului
Către tărâmuri ale spiritului
Cască-o gura a-ntunericului
Înspre pămînturi d-ale trupului
Un tremur, o chemare, un sunet nou se deşteptă în munte
Un glas de corn se strecură după un val de umbră. Era amurgul