Atat De Frageda
Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
ieşi.
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân-în poale
Pluteşti.
Din încreţirea lungii rochi
Răsai ca marmura în loc -
S-atârnă sufletu-mi de ochi
De ochii plini de viață şi noroc.
O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din poveşti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce eşti,
Cât poţi cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde şoapte,
Cu-mbrăţişări de braţe reci.
Din încreţirea lungii rochi
Răsai ca marmura în loc -
S-atârnă sufletu-mi de ochi
De ochii plini de viață şi noroc.
Writer/s: Mihai Eminescu, Valentin Uzun